Tag Archives: Modova

EUROdisputa (sau de ce moldovenii n-or să cîştige niciodată Eurovisionul)

Vîltoarea s-a potolit. Toţi is acasa, cine mulţumit, cine mai puţin. Şi discuţiile s-au terminat. Am aşteptat acest moment, după ce s-au expus concluziile, sa glosez şi eu pe tema asta.

Eurovisionul întotdeauna a fost controversat şi cu final neaşteptat. Daca rezultatele televotingului pot fi intuite(ghicite, prevăzute, ştiute datorită mentalităţii pe care o avem – vecinii îşi vor vota vecinii din considerente politico-economice, în plus avem noroc de ţările care găzduiesc – legal sau nu – mulţi din cetăţenii noştri care tot îşi aduc aportul), atunci răspunsul juriului ne lasă perplecşi. Dar să nu ne lăsăm duşi de nas. Nu e totul aşa de curat cum ni se pare. Nu se aleg numai cei mai cei mai, care într-adevăr demonstrează magnifice calităţi vocale. E vorba de un complex aspect al problemei. Şi care de cele mai multe ori e legat de partea financiară, plus cît de convenabil este să ajungă la piedestal o anumită ţară şi nu alta.

Fără dar şi poate, ţara noastră a avut o prestaţie lăudabila. Melodia e faină, în stilurile aestea modern-europene (chiar o melodie bună pentru Eurovision), vocea cântăreţilor e puternică (în ciuda faptului că tehnica nu era racordată corect şi microfoanele se deconectau din cînd în cînd – din spusele participanţilor noştri). Partea „artistico-decorală” bine pusă la punct (deşi tot nu am înţeles de ce l-au pus în prim plan pe saxofonistul). Şi – marea surpriză! – clasarea în topul preferinţelor de pe youtube în rîndurile ascultatorilor europeni! (vedeţi comentariile). Şi de ce rezultatul lasă de dorit?

Pentru că ţărişoara noastră n-are suficiente resurse materiale pentru a organiza un Eurovision la noi acasă. Asta o ştiau bine şi cei care sponsorizează concursul mulţi ani la rînd. Ei sunt şi acei care contribuie financiar la toate ţările care urmează să-si facă propriul Euro. Ei erau conştienţi de faptul că în caz de victorie a ţării noastre, se vor realoca resurse considerabile pentru noi. Ei vor fi nevoiţi să facă asta! Doar noi n-avem de unde să ne facem condiţii optime pentru desfăşurarea unui concurs de o asemenea talie.
Din aceste cauze multe ţări refuză să participe la concurs. Pentru că în afară de mulţi bani cheltuiţi şi poate un anume renume european pentru participanţi (aceştia se fac cunoscuţi) mai mult nu ai nimic.

Iar Germania… Majoritatea au recunoscut că piesa nu e bună de Eurovizion. Nu e acel format, cerut de concurs. Dar ţara are buget stabil. Asta înseamnă că la anul, organizatorii principali, nu-şi vor deschide larg buzunarul.

Reclame