Tag Archives: fericirea

un început „feminin”

Cum se spune… dak vrei să fii un interlocutor plăcut, nu vorbi despre politică, sport şi … femei. Dak mai explicit, nu băga temele care vor duce discuţia – repede sau incetişor, dar inevitabil – la conflicte şi urlete.

ştiu că mai ales bărbaţii au probleme cînd trebuie să înţeleagă o femeie. S-a inventat pînă şi aşa numitele dicţionare feminine (deşi sunt eronate şi menite doar să trezească zîmbetul), iar “statusurile” pe site-urile de socializare inundă cu vorbe gen : “cum naiba, să mai pricepi femeia!”

Cum, cum… cu… capul!

Dar mai bine n-o pricepe. Accept-o cum este. Accepta complexitatea ei (“eu vreau asta, asta… şi asta! … nu.. deja nu vreau!”), misterul (“- unde ai fost o seară întreagă??!! Ca răspuns… un zîmbet dulce şi ochii care te privesc galeş :), incertitudinea ei (poate ea ştie ce vrea, dar vrea ca şi tu să ghiceşti!), slăbiciunea ei (măcar pe o seara devino prinţul ei), independenţa ei (heh.. asta-i dictează societatea… şi voi… bărbaţii…)

Preţuieşte-o că reuşeşte totul… taman ca femeia sovietică : “и коня на ходу остановит и в горящую избу войдет”.

şi eu, beak, iarăşi cu sfaturile taman ca lelea Ileana. D’ap’ ce să-i faci? 😀
dacă suntem un popor care complică totul… în loc s-o ieie mai uşor…

to be continued….

Reclame

îmbrăţişările în perioadele dificile.

luăm la general:
există în viaţa fiecărei femei (demonstrat ştiinţific, nu scot, de obicei, nimic din pod) două perioade nedezlănţuite din fiecare lună (care ţin în mediu două săptămîni), aşa numitele SPM şi nemijlocit M.
în acest răstimp, femeia devine un pic emo 🙂
bocetele alternează zîmbetele, dar bocetele sunt totuşi mai dese.

este o perioadă în care ea extrem de acut începe să se gîndească la sensul vieţii şi, mai ales, cît de rău e totul împrejurul ei, cu dînsa la braţ.

e cazul să te apropii de ea şi să-i dăruieşti mai multă căldură şi înţelegere ca de obicei. dar tu n-o faci!

de-aia viaţa ei devine mai insuportabilă.

majoritatea bărbaţilor refuză să recunoască un mic adevăr –
o simplă îmbrăţişare (sinceră, nu de formă) poate face minuni.

nu zic,
un inel cu diamante rămîne valabil în cazul tuturor stărilor, dar
îmbrăţişările calde rămîn a fi resurse la îndemînă şi care nu-şi pierd din culoare pe zi ce trece.
mai mult, acestea sunt necesare zilnic (şi „noptic”:)).
femeia se simte în siguranţă.

şi dacă ne băgăm un pic în fiziologie –
starea de comfort provocată de suportul bărbătesc aduce explozii de endorfină (hormonul fericirii) care atacă cortizolul (hormonul stresului) şi femeia … mmm… în primul rînd, e fericită, în al 2-lea scade în greutate (lucru cunoscut, stresul determină depunerea grăsimilor) şi
devine atrăgătoare în ochii bărbatului.
iar dacă o şi mai săruţi dulce… eh!
aluzia aţi prins-o? 🙂
aşa că fuga, fuga!!!

p.s:

1) nu e neapărat să aştepţi aceste perioade ca s-o îmbrăţişezi.

2) după cantitaea şi calitatea îmbrăţişărilor americanii sunt pe primul loc. de-aceea şi-s aşa de fericiţi 😀

p.p.s:

o mică continuare:

am fi mult mai fericiţi dacă am aprecia fiecare gest, cît de micuţ ar apărea el în ochii noştri (deşi cei ce apreciază, deja nu-l percep ca ceva micuţ).

şi s-o facem fără să exclamăm : „ha! e un nimic! se putea mai bine!”

eu îs mulţumită şi pentru un simplu pup pe obraz,

o mînă de căpşune adusă dimineaţa (la etajul 5),

un mesaj de „noapte bună” venit tot dimineaţa…

şi nu pentru că mă subapreciez sau îs  modestă pînă la absurd.

pur şi simplu învăţ să mă bucur de viaţă, în condiţiile în care mă aflu.

fără să urmez un şablon greţos, care vede fericirea în lucruri meschine.

şi o vorbă după care turb, spusă de Paulo Coelho :

The simple things are the most extraordinary, but only a pure heart can recognize them!