Tag Archives: ECO

Voluntariatul- ca formă de manifestare a dorinţei de a schimba lumea…

Conform unui sondaj realizat pe teritoriul USB ” Alecu Russo “,  despre activitatea ONGurilor pe acesta ştiu mai puţin din jumătate de studenţi intervievaţi (adică din 500, mai puţin de 200). Lucru curios şi chiar straniu luînd în consideraţie că toate ONGurile existente se promovează destul de activ pe toate căile posibile : media, afişe, simpozioane. Şi desigur doar indiferenţa publicului îi umbreşte. Nu mă apuc să comentez (sau chiar să critic) activitatea unora (între noi fie vorba : nu toate chiar se ocupă cu menirea lor primordială), dar despre una totuşi voi anunţa, dat fiind faptul că într-o perioadă scurtă (timp de un an) acesta deja şi-a creat o imagine, publicul sau specific şi prestigiul. AIESEC- e una din cele mai mari organizaţii condusă de studenţi pentru studenţi, viziunea urmarită este pacea si dezvoltarea potenţialului uman. În toata perioada dată, aceştia au propus incontinuu proiecte gratis cu impact direct în societate (Get Ready, Step by Step, Next step, Globex), toate pe baza de traininguri cum să te dezvolţi personal şi profesional. La moment, are loc realizarea proiectului ECO, care este, de fapt, un debut atît din punct de vedere al apariţiei, cît şi al calităţii şi duratei. Privit în detaliu, acesta are la bază 5 mini-proiecte cu tematică diferită, aşa ca traininguri  specializate pe ecologie avansate pentru studenţi (ai tuturor universtitaţilor din oraşul Bălţi) şi light pentu elevi (ai claselor 9-12 din cele 16 licee), film documentar privind situaţia mediului în oraş, mesele rotunde (sau cluburi de discuţie) cu acelaşi concept si conferinţa de închidere care va avea şi ea un aport aparte. Specificul acestui proiect constă în faptul că oricine poate lua parte la organizarea acestora, să se implice ca conducător, ca beneficiar sau doar ca susţinător. La finile lui avînd oportunitatea de a pleca într-un stagiu de practică în una din cele 107 ţări membre AIESEC pe aria de development. Toţi participanţii vor simţi beneficiile acestuia, asa cum :
• Învăţarea limbii engleze într-o atmosferă neformală
• Libera alegere de participare la orice proiect la realizarea căruia te simţi capabil
• Un cerc imens de cunoscuţi şi prieteni
• Interacţiunea cu alte culturi, cu mulţi traineri internaţionali
• 107 ţări în care poţi face practica
• abilităţi de conducător, de lucru în echipa, de project managment etc
• o pregatire intensă şi gratuită de îmbunătăţire personală ;
Realizarea practică a acestuia va avea loc din aprilie pînă-n mai, iar înscrierea participanţilor se va face dupa Big Picture (prezentarea generala a proiectului) care se va realiza pe 10 martie, 2010 in Sala polivalentă a Universităţii, din bl.1. Pentru mai multe detalii vizitaţi aiesec.md.

Reclame