.. De ce avem aşa natură?

Privesc emisiunea “Uceastok” de pe canalul Prim (Rusia), doar fragmentar şi de fiecare dată revoltată.

Foarte succint reproduc problema, doar oamenii nu iubesc să citească melodrame 🙂

De obicei, “Uceastok” studiază problemele de ordin socio-juridic prin prisma invitaţilor din diverse categorii (cei mai fideli sunt acei care asigură paza).

Azi, se discuta cazul unei mame, care şi-a pierdut fiul în circumstanţe aproape mistice (pentru mine-aberante) : a murit prins cu capul, între uşile trenului.

Tada! Culmea – erau încă doi pasageri – băieţi tineri – cu el, în vagon, care nici nu observase ce s-a întîmplat. Cică dormeau.

Bleah, în asta cîte somnifere trebuie să-ţi administrezi ca să nu observi cum la 3 metri de tine cineva (la sigur) ţipă că e strangulat de uşile maşinei???

Nu a fost atentat niciun process penal. S-a conchis, fără nicio expertiză banală (deşi, conform legii, pătimiţii, trebuie să ştie în detalii ce şi cum s-a întîmplat) că a fost un caz nefericit şi … întîmplător.

Paralel cu “dezghiocarea” subiectului, se arătau alte situaţii lugubre ce se întîmplă în trenuri : cum se fură, cum se omoară. Cum băieţii cu sînge nestatornic se urcă sus pe trenul aflat în mişcare, sau se culcă pe calea ferată cînd trenul e doar la 5 metri depărtare şi cu o viteză turbată se îndreaptă spre ei.

Pentru ce zic eu asta.
Ca să arat că lumea e capabilă de orice. Şi nimic nu se face/se întîmplă ” întîmplător „. Cineva, undeva neapărat îşi va aduce aportul la un caz nefericit al cuiva sau chiar îl va iniţia. Şi de ce să nu fie acel cineva chiar şi acei doi băieţi care cică dormeau?

Un tînăr jurnalist propunea o soluţie menită să te scape de probleme (tipul de persoană care a crescut într-un mediu lipsit de griji şi crede că totul e “afigheti” de uşor, şi avea şi aşa un ton imperativ şi categoric) :
hai să afişăm peste tot imagini straşnice cu cadavre care să faca oamenii mai atenţi, iar pe iubitorii de extrim – mai domoli.”

Hmmm… Tipa soluţie. Tipa bună.

În clasa a 8 se introduce obiectul “Deprinderi de viaţă” în cadrul căruia se povesteşte detaliat şi muuuult de HIV/SIDA şi de unde se iau copiii, apoi dauna fumatului şi alcoolului. Întrebarea : s-a micşorat numărul bolnavilor, alcoolicilor, fumătorilor, avorturilor, copiilor părăsiţi? Din cîte am văzut – nu. Presupun (doar presupun, dar intens, nu înaintez niciun verdict) că totul e pentru că avem un popor cu sînge fierbinte. Care nu crede ceva, pînă nu încearcă pe pielea proprie ce înseamnă să fii bolnav, alcoolic, fumător etc… Un fel de extrimal, care acceptă să fie cobai.

Poate din cauza asta şi nu ne permitem luxul să stăm pe loc, ca alte ţări civilizate.

Reclame

am momente cînd nu-mi place absolut nimic din ce scriu sau am scris.

tot o reminiscenţă a depressului?

dedublare.

„- Dacă ai şti ce se întîmplă acum în înăuntrul meu. Cunoşti tensiunea sentimentală?

Ştii cum e, să fii presată în interiorul întregului organism din cauza vâltoarei de gânduri contradictorii din capul tău bolnav?

Oare ai avut vreodată aceste simţuri, cînd vrei ceva (pe cineva?) mult, dar trebuie să-ţi reţii dorinţa de a-l avea, vedea, auzi?

Pentru că ai lăsat timpul stăpîn asupra lucrurilor, l-ai invitat să-ţi dirijeze evoluţia evenimentelor, i-ai permis să te lege năprasnic de ceva (cineva?), ca apoi, să-ţi dai seama că nu te mai poţi deconecta, nici fizic, nici moral, de acel ceva (Doamne, cineva!), dar intuiţia îţi şopteşte s-o faci imediat.

Pentru că nu te simţi fericită şi nu te vei simţi fericită lîngă el (da, acel cineva). Pentru că ceea ce îţi oferă nu-ţi este înde-ajuns, şi-ţi oferă maximum, dar cît de puţin ţi se pare…

– Ai fost o proastă.
Ai vazut de la bun început că nu este compatibilitate perfectă.
Ai crezut că puţinul comun deja înseamnă mult. Iar restul… Restul se va educa, se va forma, se va construi sub influenţa mareţiei DraHostei.

Nu te învinuiesc. N-ai avut experienţa vieţii necesară să înţelegi complexitatea relaţiilor inter/intra-umane.

Ţi-ai suprasolicitat puterile (pentru prima oară în viaţa ta) şi atât de ghinionist!
Ai dedus şi singură că tendinţa din partea unui singur dintre cei doi e puţin de tot! E un nimic.

Te-ai apucat să mişti muntele, conştientă că nu poate fi mişcat.
Ai oferit continuu căldură. Ai crezut că aceasta ţi se va întoarce . Dar căldura ta era privită ca ceva firesc s-o primeşti, fără a oferi ceva în schimb.

Iar răbdarea ta, din păcate, e finită. Şi nădejdea – tot.
La primul impas dai inapoi. Nu primeşti nimic ca să te motiveze să continui să iubeşti. Cele cîteva mesaje receptate noaptea nu te mîngîie. Începi să răspunzi rece, indiferent.
Nu mai vrei nimic.

Decît să fii fericită. Iar fericită vei fi, cînd vei fi iubită. Mai ales, cînd vei simţi acest lucru.”

P.S: patetic şi banal pînă la greţos…

Îs nişte secvenţe din jurnalul meu personal.
Meditez mult şi prea „rupt” de pămîntesc în el 🙂
Şi ţin cu tot dinadinsul să dosesc – gîndurile mele viscerale – de ochii lumii.

Acest fragment e destul de inocent şi accesibil comprehensiunii.
Şi l-am postat.

Iacătă şi cîntecul care m-a determinat sî „eliberez” aşa hÎnduri:

todo calma…

About preferintele baietilor :)

am citit undeva. dar am sa tin minte pentru totdeauna 🙂 cineva (clar ca din baieti) a scris pe un site: ” de ce iubim proastele? pentru ca ele niciodata n-o sa-ti spuna: „ba, esti prost!” si rid de toate glumele noastre.

Hm… in principiu, si o proasta, dak ceva n-o sa-i placa, o sa te numeasca intr-un fel neplacut :), iar dak gluma e buna, si una neproasta o sa rida de dinsa. si o sa te stimuleze sa spui in continuare glume bune 😀

logic?

Da da. Iarăşi chestiile care mă enervează…

Întotdeauna m-au uimit oameni care au (em… prostul?) obicei să ia peste picior. Şi mai tare mă uimeau (adik ajungeam să-i dispreţuiesc pe) indivizii care iau peste picior/pun în caloşi/se pricălesc/iau la pont pe cei care nu trebuie.

Da, înteleg. Te crezi mai superior. Şi vrai cu tot dinadinsul să arăţi asta. Bine, şi de ce în faţa celor care asta nu merită???

Ce-nseamnă nu merită?

Înseamnă că ei nu-şi dau aere ca tine, din contra is deschişi, sinceri, direcţi, “drujeliubnie”. Se situează pe acelaşi nivel cu tine. Şi tu de la aceasta comoditate îţi permiţi prea multe. Pentru că ştii, că nu-ţi vor răspunde înapoi şi încă urît, la toate mişcările tale “nevinovate” de a-i înjosi.

Pune-i la loc – cu pricoalele tale – pe tipii care tot aşa au obiceiul să se pricălească  (urît de tot) de alţii. Atunci, o să fie dreptate.

Experimente?… Desigur!

Mie-mi place să fac experimente! 🙂

Şi, slava Domnului, am destul tact ca să nu le fac pe animale, cu atât mai mult pe  “animalele bipede”, dar destul curaj să le încerc pe mine! 😀 deşi, nu ştiu cît e de sănătos pentru integritatea mea (de fizică nu mă tem) – psihică 🙂

Nu demult am încercat haina pozitivului. Eram mai “belaia i pushistaia” decît cea mai “belaia i pushistaia” (oh, aici mi-am amintit taman de un cintec care aşa şi se numeşte 😀 )

Răspundeam frumos chiar şi ingraţilor needucaţi. Eram “o bocika” de bunătate şi seninătate. Eram.. mai ceva ca Maica Tereza. Zîmbeam şi păream cu sufletul împăcat. Asta e! Doar păream. Înăuntru, însă, mi se aduna atâta obidă :(… La o adică, de ce sunt atât de bună cu toţi şi mie nu-mi răspund cu aceeaşi monedă??? Unde e vestita Legea Bumerangului??? (mai n-am scris-o cu literă mik, de ciudă…)

La urma urmei, am rabufnit.
Şi-mi pare rău de persoana care a fost nevoită să-mi asculte răgetele… deh, a picat în momentul cel mai nepotrivit şi a umplut paharul răbdării… (ce bine, că părinţii iartă tot! 😀 )

Am renunţat la experiment cu concluziile bine stabilite:

1) Nafig îmi trebuie mie să fiu bună cu toţi. (O să fiu numai cu acei care primii îşi vor demonstra eleganţa comportamentului);

2) Legea Bumerangului nu funcţionează tot timpul… Din păcate 😦

Acuma sunt pusă pe alt expiriens 😀

De două săptămîni stau numai în casă! Vreau să văd, de data aceasta, mă va bucura răbdarea sau nu…  Mă ocup exclusiv cu treburile casnice, in plus muuuuuuuult citit, cît de pe suporturile fizice (mai simplu – cărţi), atât de pe cele virtuale (asta-i şi mai simplu 😀 ). Şi aştept! Cînd izolarea artificială mă va scoate din casă 🙂

Revin peste ceva timp cu evidenţele!

P.S : cîntecul are legatură cu mesajul meu numai prin titlu şi oleak prin refren. Hî! 😀

UPdate la al 2lea expiriens: azi, 8.08.10, eu l-am terminat.

forţat. trebuia să plec la farmacie. aşadar, cît a ţinut: 3 săptămîni, o zi şi 6 ore… 😦

cînd am ieşit parcă eram extraterestru.. totul mi se părea aşa de… nou… interesant.. neobişnuit 😀

UPdate.. la „Criza bancara…”

… khe khe! 🙂
pot spune cu bucurie că scopul meu, ca jurnalist, a fost atins!! 😀 or, aista se numeşte un jurnalist bun –
care reuşeşte să sensibilizeze opinia publică!
Am scris despre lipsa băncilor în campusul univerului.
ok. ştiu. cam banal. dar mi-am propus un aşa experiment.
şi! ca să vezi! vocea mea a fost ascultată! 😀
au apărut bănci! şi încă multe! în curtea USBului.
lungi, vopsite, frumoase 🙂
numai că… şi aici problemă…
o fată mi-a spus că de-acum încolo, vor sta pe bănci doar băieti.. şi vor urmări şi mai atent toate mişcările fetelor care vor trece pe alături… 😀
dar băieţii noştri şi pînă acuma se ocupau cu asta… aşadar, no problems! 😉

Descoperire primitivă..

Am conchis o legitate! “Ocazivaetsea”, cu cît mai mult vorbeşti, cu atît mai multe lucruri ai tendinţa să le scrii, şi expunerea îţi este mai logică! Concluzia e făcută din observaţiile duse pe oamenii cu un pronunţat publik speaking şi un original personal blogging 🙂

P.S: 1) heh! văd că-mi place să postez texte scurte! 🙂
2) dak pui un punct la sfîrşitul propoziţiei, înseamnă ca ideea e terminată, dak pui trei puncte – asta e ceva de genul „to be continued”, iar două puncte e ceva intermediar între unu şi trei! 😀

3) dak pui multe smilicuri înseamnă că eşti o persoană tare deschisă spre orice! hî..

Ceva despre relaţii…

Pe timp ce trece, renunţ la materialele jurnalistice, or asta era menirea blogului meu. Cred că de vină e vara… Bon!
La ce mă gîndesc eu în ultimul timp ? La relaţii! 🙂 Noroc de vara care încheaga tot mai mulţi îndrăgostiţi. Adik, am la ce mă uita şi ce analiza 🙂
Aşadar, ce mă deranjează? Tendinţa de a-ţi verifica partenerul.

De a-l pune la diverse încercări, ca să-i vezi reacţia.

Mie mi se pare asta o batjocură curată. Oameni buni, n-aveţi ce face? Iubiţi-vă şi lăsaţi la o parte testele de fidelitate, că nu aduc decît schizofrenii şi alte boli nervoase!

Să zicem un caz. Un El şi o Ea. Se întîlnesc demult (aproape un an).

El hotărăşte… em.. să se “pricălească” mai degrabă. Îi scrie un mesaj de adio, tipa “tu eşti plecată pe la rude, în sat, deja de 2 saptamăni, nu te-am văzt demult, în acest timp multe s-au schimbat. Eu mi-am dat seama că vreau libertate şi că relaţiile serioase nu-s pentru mine.”

Reacţia fetei? Clar că – şoc. Contrastul era surprinzatăr, doar cu 4 zile în urma îi scria cu totul altceva (desigur că o iubeşte şi îi este dor)  şi acuma…

Încearcă să afle ce s-a întîmplat cu adevărat. El, însa, ii repetă aceleaşi cuvinte. Ea se resemnează (după ce îl rugase binişor să se mai gîndească şi totuşi răspunsul era categoric “Nu”)  şi decide că nu merită să se închidă între 4 pereţi şi să se piardă în presupuneri.

Iese cu gaşca, seara tîrziu, să încerce tot pachetul de distracţii în stil moldovenesc (cred că ştiti, ce am în vedere).

Revine în oraş, iar el continuă să-i trimită mesaje controversate: ba menţine tema cu “trebuie să mă întelegi, oricum nu puteam fi împreuna”, ba seara “noapte bună, te pup dulce”. Straniu, nu?

După o săptămînă, îi sună că vrea să iasa la o plimbare. Mînată de intuiţie, ea acceptă. Discuţia poartă aceeaşi direcţie : de ce asta totuşi s-a întîmplat. Ea decide să-l facă să doară. Îi povesteşte în detalii, absolut totul, cu cine şi ce a făcut în sat. El îşi iese din minţi şi recunoaşte că totul nu a fost decît un simplu test. Că “a luat-o la pont”. A fost o simplă verificare.
Este şi de rîs şi de plîns aici. Acum, ambii dau vina unul pe celălalt pentru cele făcute.

Concluzii: 1) lăsaţi-vă, măi, de verificări!
2) dacă verificaţi, o faceţi într-un mod mai lejer, fiţi atenţi la repercursiuni…

impresie de moment!

iarăşi pusă pe citit bloguri. iak nu ştiu, după ce principii se conduce lumea care postează texte cu multe moldovenisme, rusisme şi englezisme! e la modă? e mai interesant? e (Doamne, o să fac şi eu păcatul ista) funny? ok. după atîta citit, volens-nolens, mă trage şi pe mine la stilul dat. ori termin de citit! (că m molipsesc rău de tot) ori adopt şi eu modul respectiv… (deşi, oare e bine pentru un jurnalist?)

Iarăşi, depresie… pfff…

pfffffa! dupa 7 ore de navigat prin net (studiind în mare parte alte bloguri ale altor potenţiali-jurnalişti) mi-am dat seama că în realitate cunosc atât de puţin! Că am atââââââtea de studiat, citit, scris, analizat. Şi mi s-a stricat pofta de tot. Am citit în Coman, încă demult, că jurnalist nu te naşti (adik te formezi) şi toate aptitudinele astea atât de surprinzătoare ale celor versaţi se dobândesc cu timpul, prin învăţare continuă. Şi iată-mă! Studiind! Numai că, cu cît mai mult o fac, cu atât mai mult mă decepţionez pentru că îmi dau seama cît de puţine, totuşi, cunosc…

Centrul lumii bălţene

Ce înseamnă o zi însorită dibuită la sfârşitul lui mai, în centrul oraşului? Înseamnă să pătrunzi într-un flux continuu de fiinţe umane care sfidează amiezile zilelor chiar dacă acestea ating temperaturile maxime (în ultimul timp ajung până la 38 de grade).
Centrul este, fără dar şi poate, locul cel mai prestigios în oraş. De obicei, aici sunt amplasate instituţiile mai importante (cele mai vizitate) ale unui oraş : Primăria, Comisariatul de Poliţie, Oficiul Stării Civile, Hoteluri. Şi multă lume, vizibil diferita de ceilalţi de la periferii.

Deşi geografic, centrul oraşului cuprinde zone mult mai ample, moral suntem tentaţi să catalogăm ca atare str. Independenţei cu zonele-i adiacente (cu renumitul nostru havuz, ce bucură ochiul doar de sărbători şi de vine vreo personalitate marcantă pe la noi, şi cinematograful „Patria” care ajunge cel din Chişinău în ce priveşte asigurarea cu noi gadgeturi, acum avem posibilitatea să vizionăm un movie în formatul 3D!), urmează Piaţa Centrală, Parcul Central, Parcul Andrieş, iar clasificarea e făcuta, cel mai probabil, după criteriul popularităţii locurilor vizate.
Mai atrăgătoare este str. Independenţei. Aici zilnic, de dimineaţă, ai prilejul să urmăreşti multă lume, chiar şi în caniculă. Oamenii îşi urmează calea dârz, fără vreun echipament de protecţie împotriva soarelui (cu excepţia ochelarilor de soare). Ritmul lor este alert. Fiecare se grăbeşte aşa de parcă pe undeva îl aşteaptă ceva special. S-ar asemăna cu lumea din megapolisuri, cu o simplă excepţie : în oraşele mari, oamenii sunt într-atât de grăbiţi încât nici nu se observă unul pe altul. În centrul Bălţului, lucrurile stau altfel. Aici oamenii, deşi par indiferenţi şi concentraţi doar pe nevoile proprii, cu coada ochilor surprind ingenios împrejurimile şi scapă din când în când replici ce critică imaginile (mai ales, persoanele) văzute.
Mai toţi sunt îmbrăcaţi la fel, combinând articolele vestimentare incompatibile. Afirm, cu tot riscul să pierd din obiectivitate, că nu e vina lor, ci a comercianţilor pieţelor si centrelor noastre comerciale, care importă un sortiment destul de limitat. Şi oamenii sunt nevoiţi… Să supravieţuiască.
Din cauza unei aglomeraţii stabile, zona cuprinsă între Piaţa Centrală, Hotelul „Bălţi” şi oprirea Centrală este preferata vânzătorilor de publicaţii periodice. Aceştia cu o geantă mare, burduşită cu ziare, într-un costum specific, petrec ziua întreagă aici, ademenind cumpărătorii cu voce tare. Nu poţi caracteriza la fel vânzătorii de articole din ceramică care stau la o măsuţă proptită lângă mici zone de gazon, cu tufişuri şi bănci pierdute între ele. Aceştia consideră că principalul element ce le vinde producţia nu necesita a fi vociferat intens, cum o fac cei de ziare. Esenţială este imaginea.
Tot aici vezi reprezentanţii diverselor companii cosmetice ce stau la pânda unui trecător mai uşor de manipulat. De regulă, îi identifici rapid, întrucât majoritatea poarta costume special, de recunoaştere. Ceea ce îţi propun ei, este să participi la variate concursuri, tombole, în vederea câştigării unui premiu. Dacă refuzi – n-au prostul obicei să se ţină scai de tine.
Mai într-o parte, tot lângă havuz (ce să-i facem dacă este elementul de decor cel mai pitoresc) găsim oameni cu aparate foto în mână. Ei de-asemenea nu-şi fac reclamă. Ci ostentativ îşi arată aparatul. Cel mai des de ei se apropie mămicile cu copii.
În aceasta continuă mişcare, îţi poţi odihni privirea, în interiorul havuzului. Nu, nu din cauza jocului priceput al jetului de apă, ci din cauza copiilor care trăiesc într-o lume a lor : se bălăcesc în băltoacele din havuz şi habar de grijă! Ei nu se grăbesc, ci se bucură de fiecare clipă. La o distanţă nu prea mare stau părinţii care nu se grăbesc nici ei să-şi scoată odrasla din locul deloc igienic. Mai într-o parte s-a amenajat o mică terasă. Dacă nu se aşează la masă, mulţi îşi permit „mărşăluirea” prin oraş cu mâncarea în mână. În ţările civilizate, acest gest s-ar califica drept total lipsit de educaţie. În Bălţi, însă, totul e posibil. Pentru că oamenii au cu totul alte valori.
Trecând pe lângă vreun vagabond aşezat pe trotuar abia de vezi câţiva bănuţi în palma-i. În schimb, rândul la femeia cu cântarul care pentru un leu îţi descoperă greutatea (chiar şi eronată, căci cântarul e vechi) e mare.
Spre seară, decorul se modifică. Dispar vânzătorii, speculanţii şi diverşi reprezentanţi. Seara e timpul când oraşul întinereşte. Strada Independenţei, Parcul Central şi Parcul Andrieş abundă de perechi îndrăgostite, care nu se mai sfiiesc să-şi arate dragostea. Pe bănci nu mai zăreşti doar bunicuţe veşnic obosite şi nemulţumite.
Doar linişte, atât de caracteristica pentru oraşul Bălţi.